Coșmarul celor care lucrează la pulverizare este apariția petelor, a zgârieturilor sau altor defecte ce sunt evidențiate de aplicarea baițului. Când petele nu sunt foarte vizibile, se pot atenua cu ajutorul baițurilor uniformizante aplicate după grund. Dacă sunt însă foarte vizibile, uniformizarea nu o soluție. În acest caz lemnul trebuie șlefuit din nou și colorarea refăcută.
De ce se pătează lemnul la colorarea cu baiț
Sunt mai multe cauze care duc la apariția petelor pe lemn după colorare, atât pe lemnul masiv, cât și pe furnir. Iată câteva dintre ele;
Lemnul este un material neuniform, iar diferențele de la specie la specie nu constau doar în culoare și desen ci și în densitate. Este o proprietate foarte importantă pentru că de ea depinde modul cum se face șlefuirea și capacitatea de a absorbi cat mai uniform baițul aplicat. Un lemn dens, cum este stejarul, va fi mai ușor de șlefuit și colorat, pe când unul mai afânat (plopul, de exemplu) se va șlefui greu, va rămâne de multe ori scămos și va fi mai dificil de colorat uniform. Șlefuirea în alb este foarte importantă și dacă este corect făcută, conduce la obținerea unor suprafețe uniform colorate. Un lemn pentru a cărui șlefuire în alb s-a acordat timp și atenție și au fost folosite materialele potrivite, are mult mai puține șanse să se păteze.
Pătările apar si din cauza defectelor care nu au fost îndepărtate la șlefuire sau au apărut la manipulare (amprente grase, urme de la cărucioare, zgârieturi fine). Chiar dacă nu sunt vizibile, ele apar la colorare. Pentru a le evita este bine ca șlefuirea să se facă cât mai aproape de momentul colorării pentru a reduce manipularea și timpul în care defectele pot apărea. O metodă eficientă de a vedea defectele înainte de colorare este folosirea baițurile speciale. Sunt soluții de colorare foarte deschise, în solvenți care nu influențează aplicările ulterioare, care se aplică după șlefuire pentru a identifica defectele. Se evită astfel consumul de baiț și manoperă în cazul în care colorarea va pune în evidență defecte majore.
Pulverizarea poate fi și ea cauza apariției petelor. Presiunea prea mare, duza nepotrivită, suprapunerea straturilor, defecțiuni ale pistolului influențează aspectul după colorare. Este bine să să verifice pistolul înainte de începerea colorării, chiar dacă s-a lucrat bine cu el cu o zi înainte. Trebuie folosite regulatoare de presiune și filtre, atât pe traseul de aer, cât și la pistol. Pistolul trebuie foarte bine spălat la trecerea de la baițuri pe bază de apă la cele pe bază de solvent și invers, iar trecerea se face folosind un solvent miscibil atât cu apa, cât și cu solvenții organici (acetonă, alcool etilic). Indicat este să se folosească pistoale diferite.
Folosirea unui baiț nepotrivit pentru specia de lemn folosită poate duce la apariția petelor. De exemplu, fagul, chiar dacă este un lemn dens, se pătează ușor la colorarea cu un baiț simplu pe bază de apă, pe când teiul, destul de asemănător cu plopul, se colorează mult mai uniform ca acesta. Alegerea greșită a diluantului poate fi cauza apariției petelor. Un diluant foarte volatil sau unul foarte greu volatil influențează modul cum se așază baițul pe lemn. Dacă aveți de colorat un lemn mai deosebit sau pe care nu l-ați mai colorat în trecut, este bine să vă sfătuiți cu specialiștii noștri. Ei vă pot da cele mai bune soluții pentru a obține un lemn colorat uniform, fără pere sau alte defecte.